Cele şapte minuni ale lumii, numărând cele mai măreţe
lucrări de artă şi de arhitectură antică, constituie unul dintre cele mai vechi
exemple în care cifra şapte capătă o valoare specială. Prima relatare despre
cele şapte minuni, păstrată în întregime, îi este atribuită scriitorului
Antipatros din Sidon (sec. II î.Hr.).
Cartea sa nu este însă niciun studiu ştiinţific, nici
unul de artă, ci mai degrabă un ghid de călătorie. În călătoriile sale,
Antipatros a urmat căile comerciale cunoscute în vremea sa. Numai una dintre
minuni a decoperit-o în Grecia continentală: Statuia lui Zeus sculptată
de Fidias la Olimpia. Din Asia Mică a ales Templul Zeiţei Artemis
de la Efes şi mormântul regelui Mausol de la Halicarnas; de pe
insula Rodos, Colosul, o statuie a fiului soarelui; din Africa, Piramida
lui Cheops de la Gizeh şi, în fine, din interiorul continentului
asiatic, Grădinile suspendate ale Semiramidei şi Zidurile
de apărare ale Babilonului. Cu excepţia Zidurilor Babilonului, care
ulterior au fost înlocuite cu Farul din Alexandria, lista lui
Antipatros mai este valabilă şi astăzi.
Antipatros nu a inclus pe lista sa decât minuni care mai
puteau fi vizitate. Turnul Babel, de exemplu, fără îndoială una
dintre marile lucrări de arhitectură ale epocii, era deja o ruină în vremea
lui, prin urmare nu mai constituia un punct de atracţie pentru turiştii
timpului. Acesta nici măcar nu menţionează o serie de construcţii vestice, care
se aflau de fapt mult mai aproape de el, în pragul casei sale, cum ar fi de
exemplu Acropola din Atena. Dar pentru că volumul urma să devină
un ghid de călătorie pentru grecii cultivaţi, era aşadar, de prisos să le
atragă atenţia asupra Acropolei!
Acropola din Atena era acum 3000 de ani o cetate
fortificată, care oferea protecţie locuitorilor, fiind în acelaşi timp
reşedinţa regelui Atenei. După distrugerea ei de către persani (480 î.Hr.), a
devenit centrul religios al ligii atice formate de mai multe oraşe greceşti.
În această perioadă s-au construit: Partenonul,
Propileele, Erehteionul şi un templu dedicat zeiţei victoriei, Nike. Deşi
astăzi există doar vestigiile lor, ele au servit drept model pentru clădiri
publice monumentale până în zile noastre.
Imediat după creştinarea Occidentului, interesul pentru
Antichitate s-a stins brusc. Cu excepţia Piramidei lui Cheops,
din minunile lumii antice mai rămăseseră doar câteva vestigii, şi ele au fost
date uitării.
Omenirea datorează enorm lumii musulmane, arabilor în special,
iar în lipsa acestora, astăzi nici nu am mai vorbi despre minunile lumii
antice. Aceştia au fost cei care au descoperit şi studiat
scrierile antice, le-au tradus şi au salvat astfel informaţiile despre
lucrările măreţe ale Antichităţii.
Europenii au reînceput să se intereseze de Antichitate
relativ târziu, undeva pe la sfârşitul secolului al XV-lea, în perioada de “dezmorţire”
a Renaşterii.
Pe baza vechilor izvoare, arhitectul austriac Fischer von
Erlach (1656-1723) a descris în a sa Schiţă de arhitectură istorică cele şapte
minuni ale lumii, readucându-le astfel în conştiinţa europenilor.
LD
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?