-->

marți, 18 decembrie 2012

Minunile lumii antice în viziunea lui Antipatros şi rolul învăţaţilor arabi


Cele şapte minuni ale lumii, numărând cele mai măreţe lucrări de artă şi de arhitectură antică, constituie unul dintre cele mai vechi exemple în care cifra şapte capătă o valoare specială. Prima relatare despre cele şapte minuni, păstrată în întregime, îi este atribuită scriitorului Antipatros din Sidon (sec. II î.Hr.). 
Cartea sa nu este însă niciun studiu ştiinţific, nici unul de artă, ci mai degrabă un ghid de călătorie. În călătoriile sale, Antipatros a urmat căile comerciale cunoscute în vremea sa. Numai una dintre minuni a decoperit-o în Grecia continentală: Statuia lui Zeus sculptată de Fidias la Olimpia. Din Asia Mică a ales Templul Zeiţei Artemis de la Efes şi mormântul regelui Mausol de la Halicarnas; de pe insula Rodos, Colosul, o statuie a fiului soarelui; din Africa, Piramida lui Cheops de la Gizeh şi, în fine, din interiorul continentului asiatic, Grădinile suspendate ale Semiramidei şi Zidurile de apărare ale Babilonului. Cu excepţia Zidurilor Babilonului, care ulterior au fost înlocuite cu Farul din Alexandria, lista lui Antipatros mai este valabilă şi astăzi. 


Antipatros nu a inclus pe lista sa decât minuni care mai puteau fi vizitate. Turnul Babel, de exemplu, fără îndoială una dintre marile lucrări de arhitectură ale epocii, era deja o ruină în vremea lui, prin urmare nu mai constituia un punct de atracţie pentru turiştii timpului. Acesta nici măcar nu menţionează o serie de construcţii vestice, care se aflau de fapt mult mai aproape de el, în pragul casei sale, cum ar fi de exemplu Acropola din Atena. Dar pentru că volumul urma să devină un ghid de călătorie pentru grecii cultivaţi, era aşadar, de prisos să le atragă atenţia asupra Acropolei!
Acropola din Atena era acum 3000 de ani o cetate fortificată, care oferea protecţie locuitorilor, fiind în acelaşi timp reşedinţa regelui Atenei. După distrugerea ei de către persani (480 î.Hr.), a devenit centrul religios al ligii atice formate de mai multe oraşe greceşti.
În această perioadă s-au construit: Partenonul, Propileele, Erehteionul şi un templu dedicat zeiţei victoriei, Nike. Deşi astăzi există doar vestigiile lor, ele au servit drept model pentru clădiri publice monumentale până în zile noastre.  


Imediat după creştinarea Occidentului, interesul pentru Antichitate s-a stins brusc. Cu excepţia Piramidei lui Cheops, din minunile lumii antice mai rămăseseră doar câteva vestigii, şi ele au fost date uitării.
Omenirea datorează enorm lumii musulmane, arabilor în special, iar în lipsa acestora, astăzi nici nu am mai vorbi despre minunile lumii antice. Aceştia au fost cei care au descoperit şi studiat scrierile antice, le-au tradus şi au salvat astfel informaţiile despre lucrările măreţe ale Antichităţii. 

Europenii au reînceput să se intereseze de Antichitate relativ târziu, undeva pe la sfârşitul secolului al XV-lea, în perioada de “dezmorţire” a Renaşterii.
Pe baza vechilor izvoare, arhitectul austriac Fischer von Erlach (1656-1723) a descris în a sa Schiţă de arhitectură istorică cele şapte minuni ale lumii, readucându-le astfel în conştiinţa europenilor. 

                      LD

     Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?